Stocul de siguranță fără ghicit

Regula „două săptămâni din tot” e ușor de explicat și greu de apărat. La un cod cu consum stabil și furnizor punctual, două săptămâni înseamnă bani blocați pe raft. La un cod cu consum care sare de la o lună la alta și un furnizor care întârzie des, aceleași două săptămâni nu ajung, iar linia se oprește tocmai pe piesa care „avea stoc de siguranță”. Depozitul plin și lipsurile apar în același timp pentru că regula tratează la fel coduri care nu seamănă între ele.

Segmentează înainte de calcul

Clasificarea ABC împarte codurile după valoarea consumului anual. Puține coduri A fac cea mai mare parte din valoare, multe coduri C fac o parte mică. Clasificarea XYZ le împarte după cât de stabilă e cererea, măsurată cu coeficientul de variație: abaterea standard a consumului împărțită la media lui, pe perioade săptămânale sau lunare. Un punct de plecare folosit des este X sub 0,5, Y între 0,5 și 1, Z peste 1. Mută pragurile după ce vezi cum se distribuie codurile tale.

Matricea de nouă căsuțe îți spune unde merită efort. Codurile AX sunt scumpe și previzibile: stoc mic, calculat atent, revizuit des. Codurile CX și CY sunt ieftine, deci un nivel de serviciu ridicat costă puțin. Codurile Z, mai ales AZ, au cerere intermitentă, unde formula de mai jos dă rezultate proaste. Pentru ele discuți cu vânzările despre producție la comandă, termene de livrare negociate cu clientul sau un stoc stabilit explicit pentru un client anume.

Ce acoperă stocul de siguranță

Acoperă două lucruri. Primul este variația cererii în timpul termenului de reaprovizionare: comanzi pentru un consum mediu, dar consumul real iese mai mare. Al doilea este variația termenului de livrare: furnizorul promite 10 zile și livrează uneori în 7, alteori în 15.

Nu acoperă erori de stoc în sistem, rebuturi neraportate sau BOM-uri greșite. Dacă stocul din ERP diferă des de cel de pe raft, stocul de siguranță ajunge să absoarbă erori de inventar, iar formula îți dă un număr fără legătură cu realitatea. Repară întâi acuratețea stocului.

Formula, pe înțeles

Varianta care ține cont de ambele surse de variație arată așa:

SS = z × √(LT × σc² + c² × σLT²)

c este consumul mediu pe zi, σc abaterea standard a consumului zilnic, LT termenul mediu de livrare în zile, σLT abaterea standard a termenului de livrare, iar z vine din nivelul de serviciu ales. Unitățile trebuie să se potrivească: dacă ai consumul pe săptămână, exprimă și termenul în săptămâni. Formula presupune o cerere aproximativ normală și independentă de la o perioadă la alta, motiv pentru care nu se potrivește codurilor Z.

Un exemplu, cu cifre alese doar pentru calcul. Să zicem că un cod are consum mediu de 40 de bucăți pe zi, cu abatere standard de 12. Termenul mediu de livrare măsurat este de 10 zile, cu abatere standard de 3 zile. Vrei 95% nivel de serviciu, deci z = 1,65.

• variația din cerere: 10 × 12² = 1.440
• variația din termen: 40² × 3² = 14.400
• radical din suma lor (15.840): aproximativ 126
• stoc de siguranță: 1,65 × 126 ≈ 208 bucăți, adică ceva peste 5 zile de consum

Regula „două săptămâni” ar fi dat 560 de bucăți. Observă și de unde vine numărul: aproape tot din variația termenului de livrare. Cu un furnizor perfect punctual, același calcul ar da circa 63 de bucăți.

Nivelul de serviciu pe segment

Valorile z pentru nivelurile folosite cel mai des sunt 1,28 pentru 90%, 1,65 pentru 95%, 2,05 pentru 98% și 2,33 pentru 99%. Creșterea nu e liniară. Trecerea de la 95% la 99% mărește stocul de siguranță cu aproximativ 40%, pentru patru puncte procentuale.

Atenție la ce înseamnă procentul. În formula asta, nivelul de serviciu este probabilitatea de a nu rămâne fără stoc într-un ciclu de reaprovizionare. Nu este procentul de linii de comandă servite complet, deși mulți îl citesc așa. Dacă raportezi alt indicator decât cel pe care l-ai folosit la calcul, ți se va părea că formula nu funcționează.

Alegerea nivelului e o decizie de business, nu de logistică. O lipsă care oprește o linie de asamblare costă altfel decât una pe care o acoperi cu un cod alternativ. Stabilește nivelurile pe segment împreună cu producția și vânzările, scrie-le și folosește-le la fel peste tot.

Datele contează mai mult decât formula

Cea mai frecventă greșeală este termenul de livrare luat din oferta furnizorului sau din fișa de material din ERP, unde a fost introdus o dată și uitat. Termenul real se măsoară de la data emiterii comenzii până la data la care materialul e disponibil pentru producție. Dacă recepția și controlul calității mai adaugă două zile, ele fac parte din termen.

Scoate din istoricul de comenzi, pentru fiecare cod sau cel puțin pentru fiecare furnizor, termenul efectiv al fiecărei livrări. Calculează media și abaterea standard. Elimină doar erorile de date evidente, nu și întârzierile reale, chiar dacă par excepții: tocmai pe ele le acoperă stocul.

La cerere, folosește consumul real, nu necesarul planificat. Dacă planifici pe prognoză, variația relevantă este eroarea prognozei, adică diferența dintre ce ai prognozat și ce s-a consumat, nu variația consumului în sine. Ai nevoie de suficient istoric ca să prinzi sezonalitatea, de regulă cel puțin un an.

Cât de des recalculezi

Pentru codurile A, lunar sau trimestrial. Pentru restul, trimestrial sau semestrial este de obicei suficient. Recalculează imediat la evenimente care schimbă datele: furnizor nou, lansare sau scoatere din fabricație, mutarea producției pe altă linie. Recalcularea săptămânală doar mută stocul după zgomot și îi face pe planificatori să nu mai aibă încredere în parametri.

Urmărește, pe segment, lipsurile efective și zilele de stoc. Dacă un segment are lipsuri peste nivelul ales, verifică întâi datele de intrare și abia apoi creșterea lui z.

Când repari cauza, nu stocul

Exemplul de mai sus arată unde stă de obicei problema. Când variația termenului de livrare domină calculul, a adăuga stoc înseamnă să plătești lunar pentru nepunctualitatea furnizorului. Măsoară livrarea la timp cu datele tale, discut-o cu furnizorul cu cifrele în față și pune-o în evaluarea lui.

Cantitatea minimă de comandă (MOQ) creează deja stoc de ciclu. Dacă MOQ-ul acoperă două luni de consum, stocul de siguranță calculat pe deasupra merită verificat. Uneori e mai ieftin să negociezi un MOQ mai mic, chiar cu un preț unitar puțin mai mare.

O parte din variația cererii e produsă în fabrică. Dacă planul de producție se schimbă des în interiorul termenului de livrare al componentelor, consumul pare instabil, iar formula cere mai mult stoc. O zonă înghețată de planificare, egală cel puțin cu termenul de livrare al componentelor critice, reduce variația direct la sursă.

Ultima pârghie este termenul de livrare însuși. Un furnizor mai apropiat, un stoc în consignație sau un contract-cadru cu livrări eșalonate scurtează LT și σLT, care intră amândouă în formulă. De multe ori efectul pe stoc e mai mare decât al oricărei ajustări a lui z.

Dacă vrei să compari cum își setează alții parametrii, discuția continuă în grupul de WhatsApp „Logistică & Supply Chain”.